GEORGE MOTOI

 

Absolvent al Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica I.L Caragiale din Bucuresti, Facultatea de Actorie, in anul 1958. Actor la Teatrul National din Bucuresti din 1971 si in prezent. Intre anii 1958 - 1970 a fost actor la Piatra Neamt, Bacau si apoi la Teatrul National din Cluj. Intre anii 1991 0 1995 a fost Director, prin cumul de functii, la Teatrul Maria Filotti din Braila. Tot aici infiinteaza o Facultate de Teatru, pe langa Universitatea Constantin Brancoveanu, al carei Decan si profesor de Actorie a fost in perioada 1992 - 1995.

La editia din 1970 a Festivalului National de Teatru primeste un premiu de interpretare pentru rolul Victor din piesa lui D.R. Popescu, Pisica in noaptea Anului Nou, regia Vlad Mugur. Primeste premiul pentru cea mai buna interpretare masculina in anul 1974 pentru interpretarea rolului Andrei din filmul Mavinei Ursianu, Trecatoarele Iubiri. Marele Premiu de la San Remo 1986 se acorda filmului Adela dupa Ibraileanu, in regia Mircea Veroiu, in care a interpretat rolul principal masculin Emil Codrescu.

Este distins cu numeroase Medalii si Ordine, printre care Ordinul Meritul Cultural in 1969 si in 1981 si, Ordinul Meritul Cultural in rang de Cavaler in 2002. In anul 2001 primeste titlul de Societar de Onoare al Teatrului National din Bucuresti si premiul de Excelenta al Cinematografiei Romane. In 2002 este declarat Cetatean de Onoare al Municipiului Braila.

Ca regizor pune in scena peste 30 de spectacole, dintre care amintim Casa cu doua intrari de Calderon de la Barca (Teatrul National din Cluj), Doi pe un balansoar de W. Gibson (Teatrul din Petrosani), Morisca de Ion Luca, Paiata soseste la timp de Fanus Neagu la Teatrul National din Bucuresti, Steaua fara nume de M. Sebastian (Teatrul din Galati) sau Gaitele de Kiritescu, Vlaicu-Voda de Davila, Profesorul de franceza de T. Musatescu, Ultima ora de M. Sebastian la Teatrul Maria Filotti din Braila, etc.

Ca actor, joaca peste 80 de roluri principale in teatru si peste 50 de roluri la cinematografie si televiziune, dintre care amintim: Duncan din Macbett de Ionesco, regia Beatrice Bleont, Vlaicu-Voda din piesa cu acelasi nume de A. Davila, regia M. Berechet, Harding din Zbor deasupra unui cuib de cuci de Dale Wasserman, regia Horea Popescu, Novus din Gimnastica sentimentala de V. Voiculescu, regia A. Toscani, Guvernatorul Filip din Cine are nevoie de teatru de Timberlake Wertenbaker, regia Andrei Servan, Turgheniev din Elegie de Pavlovski, regia M. Berechet, Pictorul din A treia teapa de Marin Sorescu, regia Sanda Manu, Jerry Ryan din Doi pe un balansoar de W. Gibson, regia George Motoi, Caligula din piesa cu acelasi nume de Camus, regia Vlad Mugur, Oberon din Visul unei nopti de vara, de W. Shakespeare, regia Vlad Mugur, Hinkfus din Asta seara se joaca fara piesa de Pirandello, regia Paulo Magelli, Jamie din Lungul drum al zilei catre noapte de Eugene O'Neill, regia Crin teodorescu, sau la televiziune Mircea din Gaitele de Kiritescu, Bastardul din Regele Ioan de Shakespeare, Robert din Dincolo de zare de E. O'neill, Stefanita-voda, de Delavrancea, etc.

Publica in 1989 prima editie a volumului Sub masca actorului, la Editura Eminescu, iar in 2006 cea de-a doua editie, revazuta si adaugita.